Povestea autorului

În tăcerea neașteptată a izolării primului lockdown al pandemiei COVID-19, am găsit în artă un refugiu pentru suflet și un aliat împotriva anxietătii. Când lumea a încetinit, m-am redescoperit prin artă, în tonuri și texturi, împletind emoțiile mele cu vibrația pozitivă a culorilor. Grădina mea, cu ghivecele ei viu colorate, a devenit atelierul meu în aer liber, locul unde observațiile din natură s-au transformat în lucrări artistice.

Conectarea cu natura a fost foarte importantă pentru mine toată viața. Chiar și doar pentru o cafea matinală în intimitatea curții, îmi place să mă reîncarc, să simt natura, să mă las mângâiată de simplitatea și complexitatea ei. 

Lucrările mele de artă sunt ecouri ale acestei conexiuni, file dintr-un jurnal personal unde natura își împletește povestea cu emoțiile mele cele mai intime. Prin ele, mă purific și mă fortific, găsind echilibrul necesar pentru a naviga provocările vieții de zi cu zi.

Prin experimentarea liberă a diverselor tehnici și materiale, dialogul meu cu elementele naturii devine artă vizuală. Îmi place să experimentez diferite tehnici, instrumente de artă și materiale naturale. Din fericire, avem la dispoziție nenumărate materiale care se găsesc în mediul natural. Muzele mele sunt elementele pământului: ceramica ce o formează mâinile mele, florile cu aromele lor delicate, frunzele amprentate cu nervuri fine, mușchiul ce aduce pădurea în atelier, și pietrele ce păstrează ecoul mării. Ele mă inspiră și-mi ghidează arta, ducându-mă într-o călătorie artistică autentică, în care formele sunt libere și spontane, așa cum natura nu cunoaște constrângeri. Refuzul de a folosi șabloane, linii si contururi perfecte, este o alegere conștientă, pentru că fiecare lucrare de artă pe care o creez este o conversație intimă cu materialele naturale, o redare a impresiilor și sentimentelor mele în acel moment efemer de creație. Din acest motiv, tablourile mele 3D emană un farmec brut, neșlefuit, cu linii ce curg liber, departe de perfecțiunea simetrică sau a repetitivității mecanice.

Vă invit să întâlniți aceste povești – să simțiți, să vă reconectați și să găsiți inspirație în aceste expresii de artă naturală. Un astfel de tablou 3D nu este doar o piesă decorativă, este un companion tăcut, un fragment de natură care vă poate aduce echilibru și frumusețe în spațiul personal.